PROFESORII PRAHOVENI

blogisjph@yahoo.com

Televiziunea copiilor

Posted by webmaster on September 21, 2010

Din 1 octombrie, elevii îşi vor putea demonstra abilităţile de reporteri şi vor avea acces la “pregătire virtuală” prin intermediul unui post TV on-line.

Chiar și micuţii din clasele I-IV ar putea fi convinşi să renunţe la desenele animate şi să urmărească programele educative difuzate de Televiziunea Elevilor Serbările de început şi sfârşit de an, lecţiile, competiţiile sportive, poveştile elevilor merituoşi sau interviurile cu profesori de dicaţi, toate vor putea fi vizionate la “Televiziunea Elevilor”, pe internet.
Fiecare şcoală din ţară îşi poate posta gratuit propriile filmuleţe, iar conţinutul media va fi moderat de câte un reprezentant al fiecărei unităţi de învăţământ.
Pentru asta, profesorii trebuie doar să creeze un cont pe platforma www.televiziuneaelevilor.ro/p-51-tv.elevilor.-.in.direct.html ori să trimită un e-mail la una dintre adresele l.tanasa@pbxtelecom.ro şi televiziuneaelevilor@yahoo.com.
Proiectul, demarat de Asociaţia “Bucuria Copiilor, Bucuria Noastră”, are sprijinul Ministerului Educaţiei, astfel încât, de la 1 octombrie, va intra “în eter”.
Educaţie adevărată la TV
Profesorii pot filma orele mai interesante sau experimentele de la fizică şi chimie. În plus, anumite lecţii pot servi drept meditaţii pentru alţi copii. Există şi un foarte bun canal de comunicare: profesori cu profesori, elevi cu elevi. Vor învăţa unii de la alţii pentru că, spre deosebire de alte canale TV, programele noastre vor fi adecvate vârstei

Potrivit coordonatorului proiectului Lucian Tănasă , un asemenea spaţiu organizat şi supravegheat e de preferat celor de tip YouTube, acolo unde sunt plasate de obicei astfel de înregistrări. “Vom încerca să nu-i lăsăm pe copii să producă materiale inspirate din viaţa «modelelor» care apar în general la televizor”, a specificat acesta.

Vânătoare de talente

Mai mult, activitatea derulată la Televiziunea Elevilor va putea fi o rampă de lansare pentru copiii talentaţi. “Ni s-a spus de multe ori că profesorii nu au putut să-şi promoveze olimpicii pentru că nu au avut unde. Acum, copilul sărac cu multe premii la olimpiade va avea cum să se facă cunoscut. Am primit deja semnale de la facultăţi care spun că ar fi interesate să-i urmărească pe elevii talentaţi într-un anumit domeniu, în perioada liceului”, a conchis Lucian Tănasă.
INTERES
“Proiectul mi s-a părut interesant din mai multe motive. Pe de-o parte, stârneşte imaginaţia şi creativitatea elevilor, aceştia fiind provocaţi să realizeze diverse producţii TV. Pe de altă parte, se creează o competiţie între elevi sau chiar între instituţiile de învăţământ, în a posta cele mai bune ştiri, interviuri, reportaje etc. Toată această muncă în echipă, care se realizează sub supravegherea profesorului, duce şi la consolidarea unei relaţii optime între elevi şi dascăli”, a arătat Oana Badea, secretar de stat pentru învăţământul preuniversitar.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: